Decât o viaţă sclav, mai bine fără job dar liber! Mai simplu!!

Uneori, dacă nu te agiţi găseşti soluţii mai rapid sau, realizezi că ceea ce considerai ca fiind o problemă nu era în sine problema ta. Te detaşezi.

Am observat că în momentul când am avut job, banii pe care îi câştigam, nu reuşeau să răsplătească stresul pe care mi-l cauza faptul că trebuia să suport un şef.

Am mai observat că, dacă aveam job, datorită programului infernal nu mai apucam să fac ceva în casă, iar salariul pe care îl câştigam nu îmi permitea să plătesc pe cineva care să facă menajul. Atunci când lucram, aveam un salariu mizerabil, eram frântă de oboseală, fără chef de viaţă, tânjeam după o zi în care să nu mai sune blestemăţia aia de ceas, mă gândeam cu groază că a doua zi iar o să trebuiască să suport autoritatea şefească...etc... Ajungeam mai devreme sau mai târziu să ma simt exact ca un sclav, iar remuneraţia NU COMPENSA NICI PE DEPARTE efortul pe care îl depuneam pentru a suporta aerele de şef sau şefă ale persoanei care mă angajase... Cred cu tărie că atâta vreme cât am o gândire coerentă nu sunt obligată să suport fiţele nici unei doamne pentru care snobismul este ridicat la rang de virtute.

Cred cu tărie că în tot Universul ăsta, am găsit până la urmă, calea mea, din care să îmi câştig existenţa, fara să mă complac de dragul banilor în locuri de muncă faţă de care nu am vreo afinitate.

Dacă cineva ar vrea să mă angajeze acum, ar trebui sa imi ofere pentru competentele actuale o remuneratie de cel putin 4000 de euro net lunar şi program flexibil, cu ultra beneficii.

Pun în balanţă trecutul cu prezentul:

TRECUTUL

• servici;
• stres;
• nervi;
• irascibilitate;
• bani puţini

PREZENTUL

• bani puţini;
• somn liniştit;
• sase-opt ore de somn atunci cand nu am comenzi sau nu liucrez la o colectie;
• calm;
• linişte;
• pace sufleteasca;
• timp liber;
• fac doar ce fac eu, cand vreau, cu programul pe care aleg sa mi-l fac eu

Ce ai alege din cele două variante?

Au fost multi cei care s-au erijat in prieteni si mi-au dat sfaturi "ütile", dupa parerea lor, in sensul ca, atunci cand am avut perioade dificile ca antreprenor, au spus: "dar de ce nu iti cauti un loc de munca pentru a castiga un salariu ca sa poti continua cu BrosNor?"
Adica, vezi Doamne, ceea ce fac eu in prezent, nu ar fi neaparat o munca full-time, ci doar asa, un hobby, iar eu ar trebui sa am o ocupatie serioasa din care sa castig bani, nu sa stau sa creez chestii scumpe pe care nu le cumpara nimeni, apoi sa caut subventii si sprijin in antreprenoriat...
Da, sunt destui care nu considera ca BrosNor ESTE un job full-time, care gandesc ca, eu as avea cum sa ma angajez, iar BrosNor sa il fac daca mai am timp, dupa orele de program. Ei asa fac. Doar ca, diferenta dintre mine si ei, este simpla: ei nu au un brand, nu au un nume, nu au o responsabilitate fata de stramosii lor si nu au clarificat in minte faptul ca afacerea ESTE un job full-time in sine, care necesita sprijin si investitori, nu sclavi si obedienta!

Consider că MUNCA E FĂCUTĂ PENTRU A TRĂI şi nu trebuie să trăim ca să muncim! Sunt fericita că în situaţia de faţă, când am reuşit să depăşesc marea parte a depresiei prin care am trecut, pot să mă ocup, în sfârşit, de lucrurile care îmi plac, cum ar fi mersul la teatru, la muzee, la expoziţii, implicarea în activităţi artistice, sau în proiecte din domeniul artelor, fie ele plătite sau nu, activităţi de jurnalism, activităţi casnice, lectură, odihnă, creativitate si creatie.

TIMPUL TAU NU TI-L REDĂ CINEVA, iar dacă şefii nu sunt dispuşi să iti plătească preţiosul tau timp, pot să angajeze pe oricine este dispus să îşi sacrifice viaţa pe altarul corporaţiilor sau pe cel al muncii de dragul banilor! Nu te mai milogi, ori esti angajat în condiţiile impuse de tine, ori deloc. Ştii ce poti, cât valorezi şi nu trebuie sa lasi pe careva să te trateze sub valoarea ta!

Te intrebi cum am rezolvam subzisteţa atunci cand am decis sa spun "nu"?... Am avut alături familia şi soţul.

Azi, creez si fac doar ce iubesc sa fac.Sotul este aici. El mă suţine şi mă ajută şi mă înţelege. Vom depăşi impreuna toate momentele grele cu siguranţă. Cum spuneam, de foame nu murim! Totul e să ştii ce vrei de la tine şi de la viaţă. Eu una, am înţeles în sfârşit că sunt făcută pentru o viaţă artistică, nu pentru înregimentare în câmpul muncii. Sunt fericita si implinita pentru ca mi-am gasit calea si in prezent imi urmez vocatia si duc mai departe numele de Gassner.

Si oricat de sinuos ar fi drumul in antreprenoriat, oricat de dificile ar fi momentele cand trebuie sa aleg intre ce pot manca eu si ce materiale trebuie sa cumpar pentru noua colectie, oricat de rusinoasa ar fi clipa cand trebuie sa ii aman pe cei care mi-au imprumutat bani ca sa ies din situatiile delicate, prefer sa muncesc la visul meu, decat sa implinesc visul altcuiva! Prin perseverenta si tenacitate si consecventa reusim. Nu altfel!

Asadar, decat o viata cioara, mai bine o zi vultur!