Ești viciul meu
și chiar de mă vor acuza de asta,
cu biciul mușcând cărnos din pielea mea catifelată,
le voi jura că cea mai fericită soartă
e cea în care viciul e totuna cu virtutea...

Ești viciul meu, atât de aprig și așa domol,
lăsându-mă să te iubesc în gând; în noapte
să îți pătrund în vise și în somn
cu cele mai fierbinți și pasionale șoapte...

Ești viciul meu, esti dorința pogorâtă din înalt
și te cuprind cu minte, trup, suflet, gând și faptă...
Mă-ncolăcesc în juru-ți întocmai ca un soi de șarpe
Și îți ridic la rang de artă dulcile-ți nevoi...

Ești viciul meu, Femeie, Zeiță unică și vie
și mă scufund în plinul trupului tău înfierbântat,
cu cea mai iscusită vină... Fie!
Ca să te sorb asemeni Cavalerului ce Graalu-a căutat...

Ești viciul meu Apollo, tu, Bărbate
și-oricât de mult aș vrea să galopez în libertate,
mă țin privirea-ți, gândul tău și mângâierea
în lumea în care grijile-s uitate...

Ești viciul meu și-n fiecare clipă-n lumea mea
când cei ce-acuză mă vor judeca,
mă voi retrage cu iubire în virtute,
căci viciul de-a iubi nu-i cazna mea!

Cristina Gazner Cristescu