În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, la 1 mai 1886.

Epicentrul mişcărilor de protest a fost la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă.

În urma protestelor, 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Ziua de 1 mai a mai devenit cunoscută pe întreg mapamondul şi în urma unor incidente violente, care au avut loc în Piața Heymarket din Chicago, când numărul greviștilor se ridicase la 65.000, iar în timpul demonstrației, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului "McCormick" şi poliția a intervenit, împuşcând 4 protestatari.

Federația Americană a Muncii a stabilit în anul 1888, ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore.

Ulterior, la Paris, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.