În atelier e o liniște vie. Se aud doar sunetele fine ale metalului atins de ciocan și un murmur care nu vine din afară, ci de undeva dinăuntru. Pe masa de lucru, pielea e caldă. Lumina lămpii cade pe masa de lucru întocmai că o rază a Lunii, iar pielea, întinsă pe suport, respiră sub degetele mele. O netezesc, îi umezesc ușor suprafața cu o pensulă fină așa cum ai atinge fruntea unui copil adormit, și sub lumină, ea capătă reflexe de trunchi vechi, ca și cum ar fi aparținut odinioară unui copac primordial. Ciocanul a bătut încet, iar fierul uneltei a început să cânte. Fiecare lovitură sună altfel: prima aduce aer, a doua foc, a treia pământ, a patra apă. A cincea era tăcerea însăși. Parfumul lumânării mele aromate se amestecă cu cel de piele, iar lumânarea aruncă umbre care par rădăcini. În acel moment încep să simt ritmul Universului, pulsația aceea care vine din adâncuri și se ridică încet, ca seva. Ridic privirea și în acel moment, Otz Chiim se materializează în încăpere. Arborele Vieții, cu rădăcinile adânc înfipte în necunoscut și coroana pierdută în Lumină pornește să își deseneze fiecare linie, fiecare semn, fiecare tăietură în pielea care șade pe masa mea de lucru. Nu desenez un copac, ci o Hartă. Nu sculptez piele, ci Creație. Atunci când lucrez, atelierul devine Templu. Un spațiu între Lumi. Un loc în care Materia se deschide ca o Poartă. În acel spațiu dintre Inspirație și Tăcere se naște și Otz Chiim - Arborele Vieții, Coloana pe care urcă și coboară tot ce a fost și va fi vreodată!

Arborele care leagă Cerul de Lut
În Qabalah, totul începe cu Eyn Sof ( אֵין סוֹף ), Ființa fără sfârșit, Lumina pură, nemanifestată. Eyn Sof este "Nimicul", pentru că la început a fost Nimicul. Eyn Sof este Creatorul înainte de Manifestare, înainte de a Crea tot ceea ce există deja! Primul act de creație, "Tzimtzum-ul" sau "retragerea de Sine" a Divinului pentru a crea un spațiu, are loc de acolo. Eyn Sof nu este nici Dumnezeu, nici Vid, ci Principiul care conține toate posibilitățile. Așadar, Eyn Sof s-a contractat pentru a face loc Creației. În acel spațiu rămas, Lumina a coborât în fluxuri numite Emanări, și din ele s-a născut Arborele Vieții – Otz Chiim, Copacul prin care Infinitul se revarsă în Finit.

În Tradiția Mistică, Otz Chiim nu este doar un desen sau o hartă, ci este o Coloană de Lumină care străbate toate Lumile. De la strălucirea lui Keter–Coroana, până la umbra lui Malkuth–Împărăția Materiei, curge o Energie neîntreruptă, că o respirație a Divinității în și prin Creație. Unii îl privesc ca pe un Sistem, alții ca pe o Scară a Inițierii, însă pentru mine, el este un Copac Viu, o coloană vertebrală cosmică, care unește Spiritul cu Materia și Visul cu Realul.

Dacă privești Arborele Vieții de sus în jos, vezi zece sfere strălucitoare, Sephirotzii. Dacă îl privești din interiorul tău, simți zece Centre de Forță, precum Chakrele, care vibrează de-a lungul coloanei vertebrale. În spatele fiecărei litere, în spatele fiecărei nervuri a pielii sculptate, se află o Poartă. Prin ele curge Energia care urcă și coboară, purtând în sine Taina Echilibrului. Cei zece Sephirotzi sunt "fructele" acestui copac, receptorii prin care curge Lumina. Între ei se întind douăzeci și două de căi, corespunzătoare literelor ebraice sacre, care funcționează că venele unui organism cosmic. Prin ele circulă energia Divinitățîi, coborând din Sferele subtile spre lumea noastră, spre Malkuth.

Așa cum rădăcina se hrănește din pământ, iar frunza se hrănește din lumină, la fel și Sufletul se hrănește din contraste. Lumina și Întunericul nu sunt dușmani, ci două jumătăți ale aceluiași trunchi. Rădăcinile lui Otz Chiim coboară până în tărâmul ascuns al Qliphoth-ului, acolo unde umbrele adună puterea de a renaște. Coroana lui străbate sfera lui Keter, acolo unde totul se întoarce în Infinit. Arborele e deci un pod între lumi, între ceea ce putem atinge și ceea ce putem doar simți.

În învățăturile vechi se spune că omul este o reflexie a acestui arbore. Tot ceea ceea ce se află în Arbore, se află și în om! Capul omului corespunde sferei lui Keter, locul Coroanei Divine, Lumina.
Inima, corespunde lui Tiphereth, centrul armoniei și al iubirii solare.
Sufletul. Trupul și picioarele corespund lui Malkuth, Împărăția, locul unde spiritul se întrupează. Locul unde Divinul se materializează și prinde formă. Iar între ele se află Calea, acea coloană pe care șarpele Kundalini urcă lent, precum seva care urcă din trunchi spre coroană.

Cele trei Coloane ale Arborelui sunt Milostenia, Severitatea și Echilibrul. Ele sunt reflexii ale celor trei Forțe Fundamentale din Ființa Umană: Voința, Emoția și Rațiunea. Ele se împletesc asemenea sistemului nervos, circulator și osos. În viziunea Qabalistică, corpul este un Arbore în miniatură, un Templu al Luminii. Când șarpele Kundalini urcă de la baza coloanei vertebrale, el nu face altceva decât să reconstituie traseul Luminii prin cei zece Sephirotzi, ridicând Energia de la Malkuth ( Materie ) la Keter ( Divinitate ) și coborând-o înapoi. Aceeași călătorie o facem și noi, de fiecare dată când creăm ceva autentic: luăm materia brută și o ridicăm la rang de Simbol. De aceea, când lucrez o piesă sculptată, o fac întotdeauna cu toată Ființa mea, nu doar cu doar cu mâinile. Lovitura de ciocan se dă din inimă, iar modelarea se face cu respirația. În acel moment, atelierul devine o replică a Arborelui Vieții: sus – Lumina, jos – Materia, iar între ele – Voința.

În înțelepciunea Qabalistică, Arborele există în patru Lumi suprapuse:
1. Atziluth – Lumea Emanațiilor pure, a Ideii Divine;
2. Briah – Lumea Creației, unde iau formă arhetipurile;
3. Yetzirah – Lumea Formelor, a gândurilor și emoțiilor;
4. Assiah – Lumea Acțiunii, a materiei, în care trăim.
Fiecare dintre aceste lumi conține propria versiune a Arborelui, reflectată ca într-o oglindă. Ceea ce se naște în Atziluth, se manifestă în Assiah, așa cum o idee născută în minte devine, prin muncă și intenție, o operă de artă. Când modelez pielea, trec prin aceste lumi: întâi imaginea ( Atziluth ), apoi decizia de a crea ( Briah ), urmează schița și mișcarea mâinii ( Yetzirah ), iar în final, lovitura de daltă și/sau ciocan ( Assiah ). Astfel, fiecare creație BrosNor este o replică a Arborelui Vieții, o Coloană prin care Nevăzutul se coboară în Materie, Lumina se materializează în piele.

Dacă am privi Creația prin ochii unui Qabalist, am vedea-o ca pe o rețea vie de Lumină, o arhitectură subtilă în care fiecare nivel de existență reflectă pe cel de deasupra lui. Această structură nu este statică, ci dinamică: Energia curge, se transformă, se reîntoarce. Nimic nu rămâne izolat. Totul este legat de tot. Otz Chiim, Arborele Vieții, este harta acestei rețele. El descrie procesul prin care Lumina Infinitului, Eyn Sof, se densifică treptat până devine materie și totodată, Calea inversă prin care Spiritul se poate reîntoarce spre Origine. Astfel, Arborele este simbolul dublei mișcări a Creației: coborârea Luminii ( Emanarea ) și urcarea Conștiinței ( întoarcerea ).

Cei zece Sephirotzi sunt "vasele" sau "sferele" prin care Lumina trece, fiecare având o vibrație, o culoare și o funcție specifică. Înțelegerea lor nu cere doar cunoaștere intelectuală, ci și o rezonanță, o simțire a echilibrului dintre ele.
În viziunea Tradiției, Sephirotzii se grupează pe trei coloane principale:
Coloana Dreaptă – Milostenia ( Hesed ): Forța dăruirii, a expansiunii, a creației fără frică.
Coloana de Mijloc – Echilibrul ( Tiphereth ): Axa care armonizează cele două extreme.
Coloana Stângă – Severitatea ( Gevurah ): Forța restricției, a ordinii, a limitelor necesare.
Din unirea acestor trei fluxuri se naște însăși Mișcarea Vieții. Otz Chiim nu este deci doar un simbol, ci este o "mașină" a Echilibrului Universal în care fiecare exces este temperat, fiecare absență este completată. Fiecare Sephiroth conține la rândul său alți zece Sephirotzi, reflectând principiul "cum este sus, așa este și jos". Prin urmare, Arborele se multiplică la infinit, ca un fractal divin. În el se poate regăsi totul: un atom, un om, un zeu, o stea, o idee.

O interpretare modernă a Qabalah spune că Otz Chiim este, metaforic, circuitul unui univers viu. Energia ( Lumina ) curge de sus în jos, din Keter spre Malkuth în ceea ce se numește "Fluxul Descendent", sau Calea Creației. Apoi, conștiința, prin efort, meditație și trăire, urcă invers, din Malkuth spre Keter în "Fluxul Ascendent", sau Calea Întoarcerii. Aceste două mișcări sunt pulsul însuși al vieții: inspir și expir al Divinității.

Despre Sephirotzi
În limbaj mistic, Arborele nu este doar o diagramă, ci o ființă vie. El respiră, se hrănește, se reînnoiește. Când meditezi asupra lui, îți aliniază propria structură cu ordinea Universului. De aceea, Marii Maeștri spuneau: "A privi Arborele Vieții înseamnă a privi în Tine însuți, pentru că tu ești reflexia lui în carne." În Qabalah hermetică, fiecare Sephiroth corespunde unei planete, unei culori, unei virtuți și chiar unui sunet.
Îi voi enumera succint azi, pentru că, despre ei, vom discuta pe larg în următoarele articole!
Keter – Coroana Luminii pure. Spiritul pur, începutul și sfârșitul. Din El se revarsă primul Suflu al Creației, Lumina nemanifestată a lui Eyn Sof.
Chokmah – Înțelepciunea Primordială. Forța dinamică, masculină, impulsul creativ care dă naștere formelor. Este scânteia ce pornește din Coroană și face Universul să vibreze.
Binah – Înțelegerea, Matricea Divină. Aspectul feminin al Creației, Matricea în care scânteia se modelează. Este uterul cosmic al formelor, Marea Mamă a Gândului și a Ordinii.
Chesed (Gedulah) – Milostenia, Expansiunea. Fluxul Iubirii Divine necondiționate, puterea care se dăruiește fără teamă. Este Energia care se revarsă din abundență, hrănind toate Lumile.
Geburah - Severitatea Sacră, Legea Echilibrului. Este focul care curăță, forța care delimitează, sabia care taie excesul pentru ca forma să reziste.
Tiphereth – Soarele, Inima Echilibrului. Frumusețea sufletului uman, armonia dintre iubire și voință. În el se întâlnesc calea de sus și cea de jos, Spiritul și Trupul.
Netzach – Victoria Vieții. Puterea dorinței, a artei, a emoției care învinge timpul. Reprezintă ritmul naturii, triumful frumuseții și al Creației asupra inerției.
Hod – Splendoarea Minții și a Cuvântului. Ordinea gândului, intelectul care traduce inspirația în forme clare. Este magia limbajului, locul unde ideea devine simbol.
Yesod – Temelia, Altarul Invizibil. Canalul prin care energiile superioare se pregătesc să se manifeste. Este lumea visului, a imaginației fertile, a matricei subtile care susține Materia.
Malkuth – Împărăția Pământului. Locul unde toate lumile se concretizează. Materia însuflețită, locul în care Divinul devine vizibil. Este Pământul viu, templul Creației și al revenirii Luminii în formă.

Între ei curg cele douăzeci și două de Căi, reprezentate în Tarot de cele douăzeci și două de Arcane Majore. Ele sunt călătoriile interioare ale omului, de la Nebun ( Leitmotif-ul Căutării ) până la Lume ( împlinirea finală ). Astfel, Otz Chiim devine o hartă a inițierii, o scară pe care urci nu prin dogmă, ci prin trăire, prin asumarea experienței și transformarea ei în înțelepciune. Înțelegerea Arborelui Vieții nu înseamnă să memorezi sferele sau căile, ci să trăiești adevărul că toate există în tine. Otz Chiim nu este în afara ta, ci în măduva ta, în respirația ta, în gândul care urcă și în emoția care coboară. Când spui "Eu sunt", deja arborele pulsează în tine!

Nici un arbore nu poate trăi doar în lumină. Așa cum frunzele nu pot exista fără rădăcini, tot așa Otz Chiim nu poate fi despărțit de Qliphoth, structura să inversată – Arborele Umbrei. În miturile qabalistice, se spune că atunci când un inițiat coboară în Qliphoth, el o face pentru a recupera scânteile de Lumină pierdute. Aceste scântei, odată aduse la suprafață, devin izvor de Forță Creatoare. Nimic nu crește fără rădăcină! Qliphoth (קליפות) înseamnă coji sau învelișuri. În mitologia Qabalistică, ele sunt rămășițele vaselor care s-au spart atunci când Lumina divină, coborând prea repede, nu a mai putut fi conținută. Din această prăbușire s-a născut Lumea Umbrelor, a energiilor dizarmonice, a fragmentelor de lumină captivă. Dar Qliphoth nu este un dușman. Este partea de adânc care permite existența trunchiului. Este spațiul în care rădăcinile absorb Forța. Cei care fug de Qliphoth fug, de fapt, de propria lor Putere. În momentul în care am sculptat Arborele pe piele, am înțeles acest Adevăr. Partea întunecată nu este un simplu contrast vizual, este lumea umbrelor din care se hrănește Creația. Dacă nu ar exista Qliphoth, Lumina s-ar prăbuși fără rezistență, fără formă.
Așa cum spunea Eliphas Lévi: "Nimic nu se manifestă fără opoziție. Tot ceea ce este creat se sprijină pe o Umbră."

Qliphoth nu e condamnare, ci încercare. Este spațiul unde Sufletul se confruntă cu rămășițele sale neintegrate. Fiecare artist, fiecare om care creează, își are propriul Qliphoth: frica de eșec, neîncrederea, amânarea, vanitatea. Să lucrezi cu aceste umbre nu înseamnă să le respingi, ci să le modelezi până când devin instrumente. Când privesc Arborele sculptat, văd în el propria mea viață: anii de muncă, de tăcere, de căutare, de strădanie. Văd cum fiecare etapă a fost un Sephirot, o lecție și fiecare greșeală a fost o rădăcină care m-a ținut pe loc, doar că să mă pot ridica mai stabil. În Qabalah, nu există greșeală, ci doar dezechilibru temporar. Fiecare urcuș și coborâre între Sephirotzi e o corectare, o "Tikkun". Astfel, Arborele Vieții nu e o scară fixă, ci o dinamică a Conștiinței.

Când lucrez la o piesă, las energia să curgă între planuri: Focul Intenției, Aerul Gândului, Apa Emoției, Pământul Materiei. Fiecare Element are locul său. Fiecare instrument devine un canal între Lumi și, poate de aceea, în atelier, uneori simt cum aerul se încarcă. Ca și cum o parte din Lumina aceea inițială, Eyn Sof, se întoarce pentru o clipă și privește prin mâinile mele! Când am decis să includ Arborele Viețîii în colecția "BrosNor X – MALKUTH | Alchimia unui Vis", am știut că nu va fi doar un motiv decorativ. Pentru mine, Otz Chiim este Arhitectura întregii Creații. Iar asta am vrut să o oglindesc în însăși Creația BrosNor, unde fiecare piesă din piele naturală este o Lume în sine!

Columna Mundi — Coloana Lumilor
Qabalah vorbește despre "Calea dintre două Infinituri": cel al Luminii și cel al Umbrei. În centrul Arborelui, acolo unde axul lumilor se unește, există o Coloană invizibilă. E ceea ce vechii inițiați numeau Columna Mundi — Coloana Lumilor. Sau Axis Mundi. Pe această coloană urcă și coboară energiile, sufletele, gândurile, dorințele. Tot ceea ce se creează și tot ceea ce se destramă. Acolo, între ele, trăim noi – oamenii, artiștii, visătorii. Acolo, în acel spațiu sacru, ne construim propriul Otz Chiim, propriul arbore interior. Arta nu e doar expresie, ci este o translație de energie, o reconfigurare a Arborelui Vieții în Materie Palpabilă. Columna Mundi sau Axis Mundi, este Pilonul Central al Otz Chiim, care pulsează. Este un ax energetic care străbate toate lumile și le leagă între ele. Qabaliștii o numesc Columna Mundi, iar în alte tradiții poartă nume diferite, dar în esență reprezintă același lucru: firul de lumină prin care Divinitatea și Materia se ating. Această coloană nu e doar o metaforă, este o lege a existenței. Toate culturile au recunoscut-o, în felul lor, pentru că omul dintotdeauna a simțit că între pământ și cer există o punte, un drum interior care se poate urca doar cu sufletul.

În Qabalah, această Coloană Centrală unește Keter cu Malkuth, de la Coroană la Temelie, de la Spirit la Formă și este echilibrul dintre Milostenie și Severitate, între Expansiune și Restricție. Pe această coloană se ridică energia Kundalini, așa cum seva urcă prin trunchiul copacului spre coroana sa. Dar în alte tradiții, aceeași imagine revine, mereu sub alt nume, ca o amintire arhetipală.

În mitologia nordică, arborele Yggdrasil se înalță din centrul lumilor, rădăcinile lui pătrunzând în Lumea Morților, iar ramurile sprijinindu-se de cerurile zeilor. Toate tărâmurile se agață de el, ca și cum ar fi o coloană cosmică din care Universul își trage seva.


În India veche, Axul Lumii se numește Shushumna, canalul central al Energiei subtile, prin care urcă Forța Kundalini. Acolo se află și Arborele Inversat din Bhagavad Gita, cu rădăcinile în cer și ramurile în lume; o imagine perfectă pentru fluxul descendent al Luminii divine în Materie.

În tradițiile germanice, Irminsul era Stâlpul Sacru, simbolul verticalității și al Ordinii Divine, în jurul căruia se oficiau ritualurile de legătură între zei și oameni.
La mayași, Ceiba era Pomul Cosmic, al cărui trunchi unea lumea de jos cu cea de sus, iar frunzele sale adăposteau păsările-suflet ale eroilor. Iar în budism, sub Arborele Bodhi, cel al trezirii, a stat Buddha când a atins iluminarea; un alt mod de a spune că a urcat întreaga Coloană a Lumilor, de la rădăcini la coroană, din ignoranță în înțelepciune.

Dacii aveau una dintre cele mai poetice și profunde viziuni despre legătura dintre Cer și Pământ — exact ceea ce numim în alte tradiții Arborele Vieții sau Columna Mundi. Arborele Vieții în tradiția dacică este Copacul Cosmic, Bradul Sacru, Arborele Vieții. El avea în Sine Coloana Lumii, o axă care unea Pământul cu cerurile zeului suprem Zalmoxis. Prezent în ritualuri, în mituri și în viața de zi cu zi, Bradul era considerat un arbore-psihopomp, adică un ghid al sufletelor: el era tăiat la naștere, la nuntă și la moarte, pentru că marca trecerile dintre lumi. Se spunea că Sufletul urcă pe tulpina Bradului către Ceruri, ca pe o Coloană de Lumină. Rădăcinile sale se afundau în lumea subpământeană, a strămoșilor, iar ramurile atingeau Tărâmul Zeilor. Exact ca la Otz Chiim, el unea lumile: Inferioară, Pământeană și Cerească. Pentru daci, arborele era și Templu, și Scară; nu era doar un simbol, ci o prezență vie, un Axis Mundi în mijlocul satului sau al muntelui.

Zalmoxis însuși era văzut că o ființă care trăia în mijlocul acestui Arbore Cosmic. În unele interpretări, el este asemănător lui Keter, Coroana Luminii, fiind Izvorul Înțelepciunii. Preoții daci, kapnobatai ( "cei care merg prin fum" ), se spune că urcau simbolic arborele în ritualuri, trecând prin inițieri asemănătoare ascensiunii printre Sephirotzi. Bradul era pentru ei ceea ce Yggdrasil era pentru nordici și Otz Chiim pentru qabaliști, adică o cale prin care sufletul comunică cu divinul.

În unele basme și tradiții populare românești ( moștenitoare ale mitologiei dacice ), apare imaginea arborelui cu rădăcinile în cer. Acel arbore inversat simbolizează Creația văzută de sus în jos, Lumina coborând spre Materie, exact că fluxul descendent al Luminii din Qabalah. Rădăcinile sale sunt în Tărâmul Zeilor ( Eyn Sof cum ar veni în Qabalah ), iar frunzele sale ating lumea noastră. Dacă te uiți la stâlpii porților maramureșene, la coloanele sculptate ale bisericilor vechi de lemn, la torsade sau funia vieții, acolo îl vezi pe Arborele Dacic. Este Axis Mundi reîntrupat în artă. Fiecare spirală, fiecare nod, fiecare împletitură este o reprezentare a căii dintre Lumi, o versiune românească a Arborelui Vieții.

Dacă reducem toate aceste tradiții la Sufletul lor, înțelegem că: la evrei, Otz Chiim e Coloana Luminii Divine, la indieni, Shushumna e Canalul Trezirii, la nordici, Yggdrasil e copacul care ține Universul, la daci, Bradul Sacru e podul către Zalmoxis. Toate sunt variațiuni ale aceluiași Adevăr: Lumea nu e separată de Cer, ci ținută de un Arbore care respiră prin noi! Toate aceste povești vorbesc despre același Mister al verticalității: omul este o punte între Cer și Pământ, între Spirit și Trup. Când stă drept, când respiră conștient, el devine o Coloană vie a Lumii, un Otz Chiim întrupat.

Aceasta este și esența Creației mele: fiecare piesă BrosNor este o încercare de a așeza această Coloană invizibilă în formă materială, de a o face palpabilă. Când țin o bucată de piele în mâini și o lovesc cu ciocanul, eu nu fac doar un gest artizanal, ci aliniez Lumea de jos cu cea de sus.

Columna Mundi nu e doar în simboluri. Ea e în spatele fiecărui gest de Creație Autentică: când un om iartă, ridică o treaptă; când iubește fără teamă, o luminează; când creează, o înrădăcinează în Materie. În Qabalah, se spune că atunci când o Coloană se rupe, Lumile se prăbușesc în Haos. Dar când e dreaptă și vie, totul se ordonează în jurul ei! De aceea, adevărata Artă nu e nici lux, nici estetică, ci este restaurarea Coloanei Lumilor în Sinele nostru!
Vom vorbi în articolul următor despre Qliphoth și Lumea Umbrelor.